Sălăjenii cu inimă mare chemați să o ajute pe Patrisia
Sălăjenii cu inimă bună sunt chemați din nou să sprijine cu tot ce se poate cazul fetiței de 8 anișori Patrisia, diagnosticată cu tumoare la rinichiul stâng.
Micuța este deja internată la un spital din Cluj-Napoca unde a și fost supusă primei intervenții chirurgicale.
Pentru însănătoșirea fetiței familia are nevoie de circa 20.000 euro pentru a putea merge la un spital din Ungaria.
„Ea este Patrisia si te cucereste imediat cu zambetul si voiosia ei, insa din nefericire de putin timp i-a fost descoperita o tumoare la rinichiul stang ,iar viata familiei a fost data peste cap ,e crunt sa primesti astfel de vesti, in fractiune de secunda se schimba tot cursul vietii, daca pana atunci au fost alte obiective ,din acel moment prioritar este sa iti salvezi copilul, iar cand in lupta ce o ai de dus cu boala, ti se alatura si alti oameni creste speranta ca poti iesi invingator oricat de nemiloasa ar fi ea si asta conteaza foarte mult pentru moral dar si pentru potentialul financiar, fara de care nu poti reusi.Parintii fetitei au fost mereu alaturi de cei aflati in suferinta ,am fost martora de nenumarate ori a gesturilor lor, intervenind de cate ori au stiut ca pot, ajutand dupa puteri si resurse ,acum au nevoie de noi, de noi toti cei care ii cunoastem ,de noi toti cei care vrem sa le fim alaturi si sa ii sprijinim financiar in aceasta grea incercare, am incredere in oamenii buni ca isi vor uni iar fortele si vor face posibil ca banii sa nu fie un stres in plus pentru familie.In acest moment Patrisia este internata la Chirurgie pediatrica in Cluj, fiind deja operata de un ganglion axial ,insa urmeaza sa fie transferata la Pedi 2 Oncologie, iar apoi sa plece in Ungaria, dupa primele discutii costurile estimative ar fi in jur de 20000 euro, atasez contul mamei pentru persoanele fizice, iar pentru persoanele juridice voi intermedia prin contul Asociatiei Împreună-i vom face fericiti ,de aceea rog sa ma contacteze in privat.
RO31RZBR0000060020272835
Gilgau Brigitta
Atasez grupul de sustinere creat pentru acest caz „Alaturi de Patrisia”
https://www.facebook.com/groups/778616964033360/?ref=share”, transmite Corina Țurcaș, cunoscută pentru devotamentul și implicarea în strângerea de fonduri pentru astfel de cazuri.