Sălajul a primit două ambulanțe noi, dintre care una SMURD
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Porolissum” al județului Sălaj beneficiază de o nouă ambulanță SMURD, tip B2 4×4, marca Volkswagen CRAFTER, achiziționată prin Programul de Dezvoltare Durabilă 2021 – 2027.
Noua autospecială este complet echipată pentru a răspunde celor mai diverse situații medicale de urgență. Pe lângă dotările clasice – monitor, defibrilator, sisteme de imobilizare, oxigen – acestea dispun și de aparatură de resuscitare automată, care oferă un sprijin esențial echipajelor în situații critice.
Prin această investiție, calitatea misiunilor SMURD va crește, ceea ce înseamnă mai multă siguranță pentru cetățeni și șanse sporite de salvare a vieților.
Tot prin Programul de Dezvoltare Durabilă, a fost repartizată o ambulanță similară Serviciului Județean de Ambulanță Sălaj, consolidând capacitatea de răspuns la urgențele medicale din județ.
























