SC Coral Impex SRL efectuează un nou tratament de dezinsecție în Zalău
Un nou tratament de DEZINSECȚIE va fi efectuat pe raza municipiului Zalău în perioada 20-24 august.
Primăria Municipiului Zalău, prin preatatorul de servicii SC Coral Impex SRL, efectuează în perioada 20-24 august, în intervalul orar 20.00-02.00, acțiunea de dezinsecție pe raza domeniului public și privat al municipiului Zalău.
Rugăm cetățenii, în special copiii, persoanele vârstnice, cardiace, astmatice sau alergice la diverși compuși chimici, să își ia toate măsurile pentru a nu intra in raza directă de acțiune a utilajelor de pulverizat. De asemenea, rugăm proprietarii locuințelor cu ferestre situate la o distanță de maxim 20 de metri față de aliniamentul stradal să țină ferestrele închise în perioada 20-24 august, în intervalul orar 20.00-02.00.
Produsele utilizate pentru această acțiune sunt avizate de Ministerul Sănătății și sunt conform cetințelor europene.