Scandal în coaliția de guvernare pe tema măririi pensiilor

Conducerea PNL intenţionează ca la viitoarea şedinţă a coaliţiei de guvernare să-i ceară demisia ministrului (PSD) Muncii, Marius Budăi, au declarat surse liberale pentru Ziare.com.

Partidul Social Democrat odată ajuns la guvernare a mărit pensiile, alocațiile copiilor și a acordat un ajutor financiar de 1200 lei pensionarilor pentru a putea trece cu bine peste iarnă.

„Budăi insistă cu renegocierea PNRR, deşi absolut toată lumea i-a spus că nu e în favoarea României să deschidem această discuţie la Bruxelles. Credeţi că noi nu vrem să mărim pensiile? Dar de unde bani? Să răspundă domnul Budăi, domnul Câciu (ministrul de Finanţe) sau Marcel Ciolacu.

Toată lumea i-a spus domnului Budăi să înceteze cu această discuţie: şi preşedintele Iohannis, şi premierul Ciucă, şi Florin Cîţu. El nu încetează. În aceste condiţii, suntem obligaţi să-i cerem demisia, pentru că vom ajunge în situaţia în care percepţia electoratului va fi că noi nu vrem să majorăm pensiile”, au declarat surse din conducerea PNL.

În cazul în care PNL îi va cere demisia ministrului Muncii, coaliţia va fi din nou un butoi cu pulbere, titrează THE EPOCHTIMES ROMANIA.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *