Scandal într-o familie din Jibou! Poliția a emis ordin de protecție

La data de 28 februarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Jibou au fost sesizați în urma unui apel primit de Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj prin S.N.U.A.U. 112 de la un tânăr de 19 ani, din localitatea Jibou, cu privire la faptul că mama sa, o femeie de 42 de ani, a fost agresată fizic de către tatăl lui.

Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că, tatăl tânărului, un bărbat în vârstă de 44 de ani, în timp ce se afla la domiciliu, în urma unui conflict spontan și pe fondul consumului de băuturi alcoolice, ar fi agresat-o fizic pe femeia de 42 de ani și l-ar fi amenințat pe tânărul de 19 ani.

În urma evaluării riscului, față de bărbatul de 44 de ani a fost emis un ordin de protecție provizoriu, nefiindu-i montat un dispozitiv de monitorizare electronică, deoarece femeia de 42 de ani a refuzat montarea acestuia.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și amenințare, iar cercetările sunt continuate sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Jibou.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *