Scandal la Spitalul din Jibou. Managerul Secureanu în conflict cu medicii și angajații din spital
Revenit manager de spital, la Jibou, județul Sălaj, Florin Secureanu i-a cerut cu țipete demisia directorului medical și i-a făcut pe spitalul public contract de „asistență manager și consultanță” avocatei care-l apără în dosarele unde e acuzat de corupție.
Fost manager la „Malaxa” și condamnat la 5 ani și 10 luni de închisoare în primă instanță, Florin Secureanu a intrat în conflict cu angajații spitalului din Jibou, unde a ajuns director în urma unui concurs derulat în mai 2022.
Joi, 4 august 2022, Dan Ghiurco, primarul orașului Jibou, a primit o vizită anunțată din scurt. Câțiva oameni din Spitalul Municipal „Dr. Traian Herța”, al urbei cu 10.000 de locuitori, au venit la el. Unul dintre medicii care au rămas în clinică a spus pentru ziar: „Din partea medicilor, colegii i-au transmis primarului că suntem gata de protest. Poate funcționa spitalul fără medici sau mai degrabă poate funcționa fără managerul Secureanu?”. Dar medicii nu au fost singuri, relatează un funcționar din primărie, familiar cu discuția din cabinetul primarului și care a solicitat anonimatul.
Alături de doctori, cei din personalul administrativ al spitalului i-au adus primarului Ghiurco un document descoperit în aceeași zi, povestește sursa din Primăria Jibou.
„În dimineața zilei de 4 august, avocata Mihaela Stănculescu, angajată la propunerea lui Secureanu, s-a dus la contabilitate și i-a cerut casierei să nu depună toți banii la trezorerie pentru că are nevoie de 4.000 de lei, pe contractul ei cu spitalul”.
Colegele noastre au înghețat. Ele au recunoscut metoda devenită publică, prin care Secureanu scotea bani cash de la „Malaxa”.
Medic al spitalului din Jibou:
Unul dintre cele două dosare în care Secureanu a fost trimis în instanță de către DNA se referă la faptul că managerul își trimitea oamenii de încredere să scoată în mod repetat bani din casieria spitalului, invocând diverse contracte, unele fictive. Sumele zilnice erau de 2.000 – 3.000 de lei. În acest dosar, suma totală delapidată de director a fost, conform procurorilor, de două milioane de euro.
Angajații spitalului din Jibou nu i-au dat cei 4.000 de lei ceruți de avocata Stănculescu și au plecat către primărie.
Cine e avocata Mihaela Ghiniță–Stănculescu
Mihaela Ghiniță-Stănculescu, 67 de ani, este membră a Baroului București din 1993. A lucrat pentru Spitalul „Malaxa” în perioada 2014-2016, când unitatea medicală din București era condusă de Florin Secureanu.
4.000 de lei pentru avocată
Pe 5 august, avocata Mihaela Ghiniță-Stănculescu a intrat, din nou, cu cererea la contabilitate. Casiera i-a spus că nu poate ridica bani cash din casă și că-i face ordin de plată pentru cei 4.000 de lei, dar are nevoie de o factură și un cont.
Contul avocatei era însă blocat de ANAF. Era nevoie de un alt IBAN.
„Atunci a apărut Mircea Tegla, a cărui firmă are contracte cu spitalul, și i-a dat avocatei un IBAN personal. Colega noastră a făcut ordinul de plată, dar știa că banii nu vor ajunge, deoarece IBAN-ul nu se pupa cu CUI-ul firmei. Casiera a făcut totuși actele pentru a avea o dovadă a celor întâmplate în cazul în care avocata Stănculescu și Tegla ar fi negat”.
Cei care au reclamat, chemați să dea socoteală
Pe 8 august, Secureanu i-a cerut casierei să dea o declarație în care să spună ce a vorbit la Primărie și „cine a mai fost prezent în biroul primarului”. Apoi a avut loc o ședință a Comitetului Director al spitalului, în care contabilitatea a prezentat factura.
Acolo, conform procesului-verbal consultat de redacție, Florin Secureanu a spus că el n-a cerut nicio plată și că „de ce a dat-o spre plată dacă a avut și cea mai mică îndoială? De ce nu a dat refuz de plată?”.
Contractul cu avocata Mihaela Stănculescu nu este singurul care a apărut după instalarea lui Florin Secureanu, susțin angajați din spital.
Contract de 31.600 de lei
Contractul GT Management & Consulting cu Jiboul este din iunie 2022 și apare în SEAP la achiziții directe. Suma lunară este de 7.900 de lei, un total de 31.600 de lei. Cu posibilitate de prelungire pe încă două luni.
În descriere se arată că firma va face „servicii de consultanță și asistență tehnică pentru implementarea în unități spitalicești a sistemului de management al calității serviciilor de sănătate și siguranței pacientului”.
Spitalul Orășenesc „Dr. Traian Herța” din Jibou apare în lista unităților cu paturi aflate în planul multianual de acreditare, fiind programate pentru evaluare în al patrulea trimestru din anul 2022.
Sursa text: Libertatea.ro