SCM Zalău s-a despărțit de patru jucători
Echipa SCM Zalău este pe locul 1 în Seria 10 din Liga 3 după prima parte a stagiunii 2024/ 2025. Acum, în pauza competițională, formația antrenată de Cristian Lupuț pregătește mutări importante!
”Principalul” a confirmat că vor veni și jucători din SuperLiga României, sub formă de împrumut, dar și din Liga 2, definitiv, însă până atunci SCM Zalău a comunicat primele plecări și perioada de pregătire a părții a doua a stagiunii de Liga 3.
În această iarnă, Cristian Lupuț va aduce câțiva jucători pe care îi consideră necesari pentru întărirea lotului. El e mulțumit de modul în care merg lucrurile, fiind încântat și de faptul că oamenii din conducere îi oferă toate condițiile și îl lasă să lucreze în liniște.
SCM Zalău este ca și calificată în play-off-ul Seriei 10 din Liga 3, când mai sunt trei runde de disputat în sezonul regular, iar apoi va lupta pentru calificarea în barajul pentru promovare.
La început de an, clubul a comunicat primele patru plecări din lot, Dejan Uzelac (fundaș central sârb, 31 de ani), Alexandru Mogoș (extremă stânga, 22 de ani), Adrian Niță (extremă stânga, 21 de ani), Gabriel Fulga (atacant, 20 de ani). Surprinzătoare plecările ultimilor trei, cu experiență la nivelul Ligii 2, cu zeci de meciuri în dreptul fiecăruia.
De altfel, Mogoș și Niță au evoluat sezonul trecut în Liga 2, la CSM Alexandria, respectiv Unirea Dej.
”Mulțumim Dejan Uzelac, Alexandru Mogoș, Adrian Niță și Gabriel Fulga
Clubul nostru anunță încetarea relațiilor contractuale pe cale amiabilă cu jucătorii Dejan Uzelac, Alexandru Mogoș, Adrian Niță și Gabriel Fulga.
Dejan Uzelac a sosit la Zalău la începutul anului trecut și a evoluat în 11 partide, înscriind și un gol.
Alexandru Mogoș, Adrian Niță și Gabriel Fulga au venit sub Meseș la începutul actualei stagiuni și au bifat 9, 8, respectiv 10 prezențe în teren, cel din urmă fiind și marcator a două goluri.
Le mulțumim celor patru jucători pentru munca depusă la echipa noastră și le urăm succes pe mai departe!”, a transmis SCM Zalău.
Reuniune lot, cantonament și amicale
În privința perioadei de pregătire, SCM Zalău a anunțat data reunirii, 20 ianuarie. Vor avea loc și amicale, dar și un cantonament, acesta în perioada 28 ianuarie – 7 februarie. Două din cele șase partide de verificare programate vor avea loc în compania Corvinului Hunedoara și echipei secunde a maghiarilor de la Debreen.
„După o perioadă de cinci săptămâni și jumătate de pauză, băieții noștri se vor întoarce la antrenamente în 20 ianuarie!
Va urma o săptămână de reacomodare la efort petrecută la Zalău, perioadă în care se va efectua și vizita medicală, pentru ca în 28 ianuarie echipa să se deplaseze la Băile Felix pentru un cantonament întins până la 7 februarie.
Pe lângă pregătirea fizică și tehnico-tactică, în perioada cantonamentului se vor disputa și două jocuri amicale împotriva celor de la CSC Peciu Nou și Debreceni VSC II, pentru ca după întoarcerea la Zalău să îi mai întâlnim și pe cei de la CIL Blaj, ACS Târgu Mureș și Unirea Tășnad.
Seria jocurilor de pregătire va fi încheiată cu un joc de gală în fața deținătoarei Cupei României, Corvinul Hunedoara!
Programul jocurilor amicale și locațiile de disputare:
1 februarie: CSC Peciu Nou – SCM Zalău (, . )
5 februarie: Debreceni VSC II – SCM Zalău ()
12 februarie: CIL Blaj – SCM Zalău ()
15 februarie: ACS Târgu Mureș – SCM Zalău (. )
19 februarie: SCM Zalău – Unirea Tășnad ( )
22 februarie: Corvinul Hunedoara – SCM Zalău ( )”, a comunicat SCM Zalău.
Despre achizițiile intenționate în iarnă
„Vom avea nevoie de întăriri, clar! Deja suntem în discuții cu jucători, discuții avansate. Discutăm cu jucători din Liga 2 și Liga 1. Jucătorii din Liga 1 vor veni împrumut, tineri care pot pleca de acolo, de la anumite echipe. De la Liga 2 ar veni definitiv jucători.
Sunt jucători cu care am mai lucrat, pe care îi cunosc. Eu nu aduc jucători cu care nu pot să lucrez. În total, aș vrea să aducem patru – cinci jucători, în zona axului central, fundaș central, mijlocaș central și atacant.
Am experiența de anul trecut, de play-off, de baraj, avem nevoie de valoare, clar! Dar, avem un lot echilibrat, cu jucători tineri și jucători cu experiență”, spunea antrenorul Cristian Lupuț.