Secretarul general al PNL, deputatul Lucian Bode, mesaj la începerea noului an școlar
Suntem alături de copiii noștri la deschiderea anului școlar cu emoție și încredere în viitorul lor.
Am fost și în acest an alături de frumoasa comunitate a Colegiului Național „Silvania” din Zalău care este o instituție de învățământ de prestigiu cu care ne mândrim.
Aici s-au format generații întregi de elevi sub îndrumarea unui corp profesoral de elită, iar performanțele educaționale au depășit granițele județului nostru.
Prin educație ne ridicăm ca națiune, dar mai ales ca județ și regiune, și în acest mod contribuim la dezvoltarea comunității sălăjene.
Relația școală-familie-autorități stă la baza succesului procesului educațional.
Este nevoie de toți în această poveste pentru că viitorul unei societăți depinde de investiția în scoală și în copiii noștri. S-au făcut pași importanți în ultimii ani pentru dezvoltare și modernizarea sistemului românesc de învățământ, cât şi pentru consolidarea statutului personalului didactic.
Un sistem de educație puternic se construiește cu dascăli motivați și dedicați, cu investiții în sistemul de educație și cu susținerea familiei și a comunității.
Cel mai bun îndemn pentru copiii noștri este să nu se oprească din a învăță. Noi le vom fi alături pentru că le vrem binele, iar împreună cu școala le vom fi sprijin și sfătuitori când au de luat decizii majore în viață.
Mult succes, dragi profesori și elevi, cu rezultate de excepție în noul an școlar!