Ședință la Oradea cu conducerea ANSVSA| DSVSA Sălaj și-a îndeplinit planul în trimestrul 1 pe 2023
În perioada 2-5 Mai directorul executiv al DSVSA Sălaj, dr. Mircea Martin, a participat la Oradea, la ședința de lucru organizată de ANSVSA, ședință care a avut ca tematică analiza activității pe trimestrul I al anului 2023.
La ședință la care au participat toți directorii DSVSA din toată țara și conducerea ANSVSA reprezentată de președintele dr. Bociu Alexandru, vicepreședinții Csutak Laszlo și Ioan Oleleu, dar și directorii generali pe direcțiile de specialitate.
În cadrul ședinței s-a dezbătut aspecte care privesc activitatea fiecărei direcții județene în parte, pe toate domeniile de competență, respectiv sănătate animală, siguranță alimentară, controale oficiale, strategia națională privind funcționarea laboratoarelor sanitar-veterinare, noutăți legislative în ceea ce privește combaterea PPA, precum și aspecte legate de comerțul cu cereale din Ucraina.
De asemenea s-a discutat despre importuri/ exporturi către tări terțe cu carne de bovină și oaie, precum și noutăți legislative în ceea ce privește comerțul cu animale de companie și alte aspecte.
„Din analiza punctuală a realizării programului strategic, vreau să vă spun că la toate capitolele, DSVSA Sălaj are îndeplinite criteriile și planurile stabilite în cadrul programului strategic. Aici referindu-mă strict la acțiunile sanitar-veterinare desfășurate în conformitate cu precizările tehnice din programul strategic în baza Ordinului 35, program care în primul trimestru, pentru acțiunile care s-au desfășurat, respectiv vaccinarea antirabică, vaccinarea anticărbunoasă la toate speciile, recoltări probe de sânge leucoză, acțiunea de tuberculinare la bovine, recoltările de probe pe siguranță alimentară, DSVSA Sălaj este în grafic în primul trimestru. Procentul de realizare este de peste 90% la toate capitolele”, declară directorul executiv DSVSA Sălaj, dr. Mircea Martin.
În ceea ce privește aspectele legislative s-a pus în discuție toate situațiile legate de aplicarea noilor regulamente europene, respectiv regulamentele care privesc controlul bolii la pesta porcină africană, gripă aviară, regulamente care aduc câteva chestiuni de noutate în modul de aplicare a derogărilor și interdicțiilor stabilite prin aceste acte normative.
„Un lucru care a fost dezbătut în cadrul acestei întâlniri, pe parcursul celor 3 zile, în mod pragmatic, s-a luat în calcul fiecare situație în ceea ce privește interdicțiile și derogările care pot fi acordate la nivelul unităților în situația în care sunt declarate boli pentru a uniformiza la nivel național modul de aplicare a acestor regulamente.
Regulamentele sunt oarecum relativ recente, de câteva zile, și ele trebuie să fie foarte bine cunoscute atât de către personalul DSVSA, cel care este implicat în modul de punere în aplicare și de informare a operatorilor economici și a tuturor angajaților.
Este vorba de modificarea Regulamentului UE 605/2020 cu Regulamentul UE 594/2023 și în continuare modificarea Regulamentului UE 687 cu Regulamentul UE 751 care a intrat în vigoare de 2 zile, unde sunt anumite precizări în ceea ce acordarea de derogări și interdicțiile care trebuie să fie aplicate în zonele afectate, respectiv zona de protecție și zona de supraveghere privind controlul bolii, PPA și gripă aviară”, a spus directorul DSVSA.
ANSVSA a dat dreptate DSVSA Sălaj în gestionarea PPA
„Cu privire la situația din Sălaj în ceea ce privește nemulțumirile fermierilor cu privire la acordarea unor derogări prinvind introducerea unor animale în zonele supuse restricțiilor sanitar-veterinare, problemă care a fost discutată și în cadrul CLCB, am primit răspunsul ANSVSA în care confirmă faptul că am aplicat corect legislația europeană și am procedat corect în ceea ce privește aceste aspecte”, a conchis directorul DSVSA, Mircea Martin.