Ședință task-force de la Guvern: România a intrat în alerta furnizării de gaze
MAE a convocat joi celula de criză interinstituțională pentru sprijirea și acordarea de asistență consulară cetățenilor români din Ucraina, iar Guvernul monitorizează și evaluează intrările și ieșirile de gaze naturale pe toate rutele din țară, anunță Executivul.
Prim-ministrul Nicolae Ciucă a convocat, la nivelul Guvernului, task-force-ul pentru gestionarea situației generate de agresiunea militară rusă din Ucraina, informează Mediafax.
„Ministerul Afacerilor Externe continuă monitorizarea situației cetățenilor români din Ucraina și a convocat celula de criză inter-instituțională pentru sprijirea și acordarea de asistență consulară cetățenilor români din Ucraina. Guvernul monitorizează și evaluează intrările și ieșirile de gaze naturale pe toate rutele din țară, pentru a a putea lua, în funcție de evoluția situației, măsurile necesare pentru a asigura continuitatea în aprovizionarea cu gaze naturale. România are suficiente stocuri de gaze din depozite pentru gestionarea perioadei sezonului rece”, potrivit unui comunicat de presă.
Conform sursei citate, atructurile guvernamentale responsabile sunt pregătite, totodată, să asigure măsurile necesare pentru o preluarea, la nevoie, a fluxurilor de refugiați.
„Principalele responsabilități ale task-force-ului privind gestionarea consecințelor generate de agresiunea rusă în Ucraina sunt legate de monitorizarea situației și coordonarea măsurilor la nivelul structurilor guvernamentale pentru asigurarea funcționării tuturor serviciilor publice”, se arată în comunicat.
Din acest grup de lucru fac parte ministrul Apărării, Vasile Dîncu, Externelor, Bogdan Aurescu, Finanțelor, Adrian Câciu, Internelor, Lucian Bode, Energiei, Virgil Popescu, Transporturilor, Sorin Grindeanu, Sănătății, Alexandru Rafila, Muncii, Marius Budăi, Secretarul General al Guvernului, Marian Neacșu și șeful Cancelariei Prim-ministrului, Mircea Abrudean.