Senatorul Liviu Fodoca organizează un protest la Zalău împotriva măsurilor de austeritate
Senatorul Liviu Fodoca, vicelider al Grupului PACE, organizează un protest pașnic sâmbătă, 31 ianuarie, între orele 13:00 și 16:00, pe platoul din în fața Prefecturii Sălaj.
Documentul înregistrat la Primăria Zalău (cu nr. de înregistrare 686/01.2026) anunță o adunare publică cu participare estimată la circa 100 de persoane.
Protestul este organizat împotriva măsurilor de austeritate și asuprire promovate de Guvernul condus de premierul Ilie Bolojan și coaliția PSD-PNL-UDMR-USR. În cerere se specifică traseul acces/dispersare (Platoul – Perla – Troița), asigurarea ordinii publice de către organizatori (cu persoane împuternicite precum Iulian Toboca, Anarei Joldes etc.), purtarea de însemne distinctive (banderolă tricoloră) și solicitarea sprijinului Jandarmeriei Române pentru protecție și menținerea ordinii.
Senatorul Fodoca face un apel public către partidele naționaliste să se alăture demersului, precum și către toți cetățenii, plătitori de taxe și impozite din județul Sălaj și din țară, să participe la acest protest considerat „normal” împotriva măsurilor abuzive îndreptate spre omul de rând, IMM-uri, economie sustenabilă și securitate națională.
„Sâmbătă, 31.01, ora 13.00, vă aștept în Zalău, pe Platou, să ieșim în stradă, să protestăm împreună contra acestor măsuri abuzive din partea acestui Guvern, condus de dl Ilie Bolojan și împotriva aleșilor dvs care au votat în ședințele de consiliu local acele măsuri de împovărare. Să luptăm pentru viitorul nostru, să facem o schimbare pentru copiii noștri, să înțelegeți că aveți și drepturi nu doar îndatoriri.
Dacă aveți drapele, stegulețe, însemne tricolore, luați-le și fiți mândri de culorile naționale”, transmite senatorul Liviu Fodoca.

























