Senatorul USR, Cosmin Viașu, și-a stabilit prioritățile pentru prima sesiune parlamentară
Grupul parlamentar USR+ și-a stabilit câteva priorități pentru această sesiune parlamentară, prima după multă vreme într-un Legislativ care nu mai este dominat de PSD.
Am stat de vorbă cu senatorul USR, Cosmin Viașu, pentru a afla cum vede el noua sesiune parlamentară și cu ce gânduri se duce la București. Senatorul Cosmin Viașu este membru în Comisia pentru afaceri europene și Comisia pentru cultură și media.
Cum bine știm cu toții prioritatea numărul unu este adoptarea bugetului de stat. Senatorul Viașu spune că se lucrează la construcția unui buget realist și capabil să facă față crizei prin care trecem. Va fi un buget orientat către obiectivele anunțate în programul de guvernare – dezvoltare sustenabilă, investiții, creșterea competitivității companiilor românești și transformarea digitală a administrației și eficientizarea cheltuielilor statului.
Problema pensiilor speciale este un subiect despre care senatorul USR, Cosmin Viașu spune că se va implica personal pentru a aduce echitate în rândul cetățenilor.
„Am avut o discuție în cursul zilei de marți, 2 februarie, cu colegii parlamentari cu privire la eliminarea pensiilor speciale și am stabilit primele tipuri de pensii pe care le vom elimina imediat. Este vorba de eliminarea pensiilor parlamentarilor și a primarilor. Vom analiza toate categoriile de pensii și voi face tot ce este posibil să aducem echitate”, a declarat senatorul Cosmin Viașu, președinte USR Sălaj.
O altă prioritate a parlamentarilor USR+ ține de legile justiției. România trebuie să scape de Mecanismul de Cooperare și Verificare, lucru care este posibil doar adoptând legislația necesară și introducând în cadrul normativ recomandările Comisiei de la Veneția, recomandările GRECO, recomandările din MCV.
Cu privire la modificarea legilor electorale, o altă prioritate a Grupului parlamentar USR+, senatorul Cosmin Viașu susține că este necesar adoptarea acestor modificări pentru creștere legitimitatea aleșilor locali.
„Se va înființa o Comisie de cod electoral pentru stabilirea alegerilor în două tururi de scrutin. Vrem să eliminăm situațiile întâlnite inclusiv în Sălaj, unde spre exemplu primarul din Poiana Blenchi nu a reușit să obțină 50% din voturi, iar candidatul nostru s-a clasat la doar câteva voturi în spate. Dacă exista al doilea tur de alegeri, poate rezultatul final era altul. Totodată, prin aceste modificări dorim să creștem legitimitatea aleșilor locali”, spune senatorul USR, Cosmin Viașu.
Reducerea numărului de senatori și deputați, dar și diminuarea subvențiilor acordate partidelor politice este și asta o prioritate în prima sesiune parlamentară pentru USR+. „Scopul principal este să oprim risipa banului public”, conchide senatorul USR, Cosmin Viașu.