Senatul a adoptat decizional proiectul de lege ce privește voluntariatul militar

Senatul a adoptat, miercuri, în calitate de for decizional, proiectul de lege privind voluntariatul militar.

S-au înregistrat 79 voturi ‘pentru’ şi unul ‘împotrivă’. Proiectul de lege modifică şi completează în acest sens unele acte normative în domeniul apărării.

Se instituie cadrul legal pentru îndeplinirea pe timp de pace, în mod voluntar, a serviciului militar activ de către cetăţenii care doresc să aibă o pregătire militară, prin introducerea unui nou concept de „soldat/gradat voluntar în termen, în structurile Ministerului Apărării Naţionale”.

Ce trebuie să știți, pe scurt:
✅ Program 100% voluntar – NU reintroduce stagiul militar obligatoriu.
✅ Pentru cetățeni români (bărbați și femei), 18-35 de ani, cu domiciliul în România, care nu au făcut alte forme de serviciu militar.
✅ Pregătirea militară de bază: până la 4 luni.
✅ În această perioadă: cazare, hrană, echipare și asistență medicală – gratuit, conform legii.
✅ Indemnizație: echivalentul a de trei ori câștigul salarial mediu brut.
✅ La final: evidență la centrele militare și introducere în rezerva operațională.
✅ Legea prevede și posibilitatea ca angajatorul să mențină locul de muncă pe perioada pregătirii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *