Șofer beat criță, reținut de Poliție

_La data de 20 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală au reținut pentru 24 de ore, un bărbat de 46 de ani, din comuna Meseșenii de Jos, cercetat pentru săvârșirea de infracțiuni rutiere.

În fapt, în jurul orei 08.30, polițiștii au fost sesizați prin apel 112, cu privire la faptul că, pe o stradă din localitatea Meseșenii de Jos, o persoană de sex masculin doarme la volanul unui autoturism care are motorul pornit.

La fața locului, polițiștii au identificat conducătorul auto, stabilind că este un bărbat de 46 de ani, din comuna Meseșenii de Jos.

Întrucât acesta emana halena alcoolică, s-a procedat la testarea cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Totodată, la solicitarea ducumentelor, bărbatul a înmânat polițiștilor o dovadă înlocuitoare a permisului de conducere, fără drept de circulație, relatând faptul că, în cursul nopții, în jurul orei 03.00, în timc ce conducea pe raza localității Crasna, a fost oprit de către polițiști, fiindu-i reținut permisul de conducere.

Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților în vederea dispunerii altor măsuri preventive.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *