Șofer de 19 ani prins drogat la volan în Zalău

M

Cel mai recent caz de consum de droguri la volan a fost descoperit de polițiștii Biroului Rutier Zalău noaptea trecută, 25 spre 26 iunie, pe Bulevadrul Mihai Viteazu, în centrul municipiului Zalău.

Conducătorul auto, un tânăr, de 19 ani, din comuna Ip, la fost depistat în trafic la ora 00:30, polițiștii l-au testat cu aparatul Drugtest, rezultatul fiind pozitiv la o substanță interzisă.

Acesta a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost prelevate mostre biologice, în vederea stabilirii prezenței în organism de substanțe psihoactive și tipul acestora.

Tânărul a rămas fără permisul de conducere, iar polițiștii continuă cercetările în cadrul dosarului penal, întocmit pentru conducere sub influența substanțelor psihoactive.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *