Șofer prins beat la volan și cu permisul de conducere suspendat
Duminică, 14 ianuarie a.c., la ora 04.50, pe Bulevardul Mihai Viteazu din municipiul Zalău, polițiștii din cadul Poliției Municipiului Zalău au oprit în trafic pentru control un autoturism, condus de un bărbat de 47 de ani, din localitatea Stâna, județul Satu Mare.
În urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că bărbatul prezenta o concentrație alcoolică de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat. Celui în cauză i-au fost recoltate probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Totodată, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că acesta avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului și conducerea unui vehicul de către o persoană căreia i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce.