Șoferi drogați, băuți sau fără permis de conducere prinși în trafic de Poliție
La data de 5 mai a.c., ora 10.50, poliţiştii din Jibou au depistat pe Drumul Judeţean 108E, un autoturism care circula dinspre localitatea Someș-Guruslău către intersecția cu Drumul Judeţean 108A.
La volanul autoturismului se afla un tânăr de 20 de ani, din comuna Năpradea.
Şoferul a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv.
După-amiază (5 mai a.c., ora 17.03), un tânăr de 19 ani, din judeţul Satu Mare, care circula cu autoturismul prin localitatea Ileanda, deşi nu poseda permis de conducere, a fost prins de poliţişti.
În aceeaşi zi, poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Rurală Sânmihaiu Almaşului au identificat între localităţile Românaşi şi Treznea un autoturism condus de un tânăr de 23 de ani, din judeţul Sălaj.
La testarea cu alcooltestul s-a evidenţiat o alcoolemie de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat.
De asemenea, verificările efectuate de poliţişti au stabilit că şoferul nu deţine nici permis de conducere.
În toate cazurile, poliţiştii au întocmit dosare penale şi continuă cercetările pentru administrarea întregului probatoriu. Obiectul infracţiunilor constatate în constituie conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi conducere fără permis.