START perioadei electorale pentru alegerile europarlamentare și alegerile locale

Astăzi, 12 martie, începe perioada electorală pentru alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European și pentru autoritățile administrației publice locale, ce vor avea loc duminică, 9 iunie 2024. Perioada electorală se încheie la trei zile de la publicarea rezultatului alegerilor în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Conform calendarului aprobat, cel mai târziu până pe data de 10 aprilie, se vor depune și înregistra candidaturile la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024.
Cetăţenii cu drept de vot care şi-au stabilit reşedinţa de mai mult de 6 luni înaintea datei scrutinului în circumscripţia electorală în care au loc alegeri vor depune la primar, până cel mai târziu cu 45 de zile înaintea datei scrutinului, adică până pe 25 aprilie, solicitările de înscriere în Registrul electoral cu adresa de reședință.
Data de 30 aprilie este data limită de depunere a candidaturilor la alegerile locale.
Pentru ambele scrutinuri, până la data de 10 mai se va aduce la cunoştinţă publică delimitarea şi numerotarea fiecărei secţii de votare din ţară, precum şi a sediilor acestora, precum și aducerea la cunoştinţă publică a delimitării şi numerotării fiecărei secţii de votare din ţară, precum şi a sediilor acestora.
De asemenea, în data de 10 mai, va începe campania electorală, care se va încheia pe 8 iunie, la ora 7.00.
Pe 9 iunie 2024, la ora 7.00, va începe procesul de votare, pentru ambele scrutinuri, și se va încheia în aceeași zi, la ora 22.00.
Alegătorii care la ora 22:00 se află la sediul secției de votare, precum și cei care se află la rând în afara sediului secției de votare pentru a intra în localul de vot pot vota până cel mult la ora 23.59.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *