Statistică: Sălajul a exportat cu 220% mai mult de cât a importat în primele 6 luni

Valoarea totală a exporturilor realizate de companiile din Sălaj în primele şase luni din acest an a fost cu peste 220% mai mare decât valoarea importurilor din aceeaşi perioadă.
Evoluția principalilor indicatori economico-sociali ai județului Sălaj a fost prezentată marţi, în cadrul ședinței Comisiei de Dialog Social, de Nicolae Joldeş, directorul Direcției Județene de Statistică (DJS) Sălaj.
Potrivit datelor prezentate, în perioada ianuarie – iunie 2022, pe total judeţ, exporturile FOB (Free on Board – valoarea FOB reprezintă valoarea bunurilor exportate la locul şi data când bunurile părăsesc teritoriul statistic al României) realizate au fost de 317.863.000 euro, iar importurile CIF (Cost Insurance and Freight – valoarea CIF reprezintă valoarea bunurilor importate la punctul de frontieră de intrare în România) de 139.495.000 euro, rezultând un sold al balanţei comerciale de 178368 mii euro. Astfel, gradul de acoperire a importurilor cu exporturi (export/import) a fost de 227,9%.
Principalele ţări partenere în derularea exporturilor au fost: Statele Unite ale Americii (37,5% din total exporturi), Italia (18,3%), Germania (11,9%), Franţa (4,9%), Ungaria (4,0%), Belgia (2,2%), China (1,8%) şi Irak (1,6%).
Principalele ţări din care s-au realizat importurile au fost: Italia (22,5% din total importuri), Germania (18,6%), Franţa (7,3%), Ungaria (7,3%), Polonia (5,7%), Ţările de Jos (5,3%), Bulgaria (5,2%) și Belgia (4,8%).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *