Sute de credincioși au participat la o procesiune religioasă în cartierul Ortelec
Sute de credincioși din cartierul zălăuan Ortelec au participat ieri, 8 mai, în a treia zi de Paști, la o procesiune în jurul bisericii cântând Imnul Biruiței Hristos a înviat și purtând copia Icoanei Portărița, adusă tocmai de pe Sfântul Munte Athos din Grecia.
„În fiecare an, a treia zi de Paști, Icoana Maicii Domnului „Portărița” este purtată în procesiune din Mănăstirea Iviron către Izvorul Maicii Domnului. În această zi se face prăznuirea arătării icoanei Maicii Domnului într-un stâlp de lumină, plutind în picioare pe mare, lângă Mănăstirea Iviron și așezarea icoanei în mănăstire de către Sfântul Gavriil Iviritul.
În amintirea acestui eveniment deosebit, copia Icoanei Portărița a fost scoasă în procesiune în jurul bisericii noastre intonându- se de către credincioși Imnul Biruinței “Hristos a înviat!”, cântările închinate icoanei Maicii Domnului cât și rugăciuni prin care am cerut binecuvântarea și ocrotirea Celei ce a devenit prin voia Fiului Ei, Poartă către cer și mijlocitoare a credincioșilor”, transmite preotul paroh Doru Gârboan.