Sute de sălăjeni amendați de Poliție cu peste 90.000 de lei
Aproape 400 de societăți comerciale verificate de forțele de ordine.
În perioada 2-4 decembrie a.c., polițiștii din Sălaj, împreună cu jandarmi şi poliţişti locali au desfășurat acțiuni pentru verificarea modului în care sunt respectate măsurile de prevenire și combatere a răspândirii noului virus.
Pe parcursul acțiunilor, polițiștii au identificat 283 de persoane care nu au respectat interdicțiile impuse, 246 dintre acestea au fost sancţionate pentru că nu purtau masca de protecţie, iar 37 de sancţiuni pentru nerespectarea interdicţiilor privind deplasarea/libera circulaţie.
Alte 15 sancţiuni contravenţionale au fost aplicate de jandarmi, dintre care 13 pentru nepurtarea măştii de protecţie şi două pentru lipsa declaraţiei.
Pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală au aplicat şi poliţiştii locali 30 de sancţiuni. Alte trei au fost aplicate pentru lipsa declarației.
În cadrul acţiunilor desfăşurate au fost legitimate 4667 persoane, fiind verificate şi 907 mijloace de transport persoane, dintre care 372 au fost mijloace de transport în comun.
De asemenea, forţele de ordine au verificat şi 397 de societăţi comerciale, dintre care 219 au fost restaurante/terase/alte medii de interes, fără a fi constatate nereguli.
Totodată, pe raza judeţului, pe lângă aceste acţiuni au fost desfăşurate şi 39 acţiuni punctuale, în cadrul cărora au fost aplicate 227 de sancţiuni contravenţionale.
Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de 90300 lei.