Tamponare și alcoolemie- localitatea Cehei
La data de 7 iunie a.c., ora 18:55, un bărbat de 66 de ani, din comuna Măeriște, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Județean 108F, prin localitatea Cehei, a intrat în coliziune laterală cu un biciclist, care circula în aceeași direcție de deplasare, după care a pătruns pe sunsul opus de circulație și a intrat în coliziune cu un stâlp de electricitate.
Evenimentul s-a soldat cu pagube materiale, însă șoferul autoturismului se afla sub influența băuturilor alcoolice, fiind depistat cu 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la cea mai apropiată unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii continuă cercetările pentru administrarea întregului probatoriu în dosarul penal întocmit.