Tânăr de 18 ani prins drogat la volan de polițiștii din Jibou
Joi, 9 noiembrie a.c., pe strada Odorheiului din localitatea Jibou, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Jibou – Formațiunea Rutieră au depistat în trafic un localnic de 18 ani, în timp ce conducea un autoturism.
În urma testării acestuia cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
În cauză, polițiștii rutieri din Jibou au întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive.