Tânăr din Ulmeni prins drogat la volan în Cehu Silvaniei
La data de 12 ianuarie a.c., la ora 08.02, pe strada Libertății din localitatea Cehu Silvaniei, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Cehu Silvaniei au oprit în trafic pentru control un autoturism, condus de un tânăr de 19 ani, din localitatea Ulmeni, județul Maramureș.
În urma testării acestuia cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
În cauză, polițiștii din Cehu Silvaniei au întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unu vehicul sub influența substanțelor psihoactive.