Tânăr reținut pentru încălcarea ordinului de protecție
Poliţiştii Biroului de Ordine Publică, din cadrul Poliţiei Municipiului Zalău, au reţinut, pentru 24 de ore, un tânăr, de 26 de ani, din Zalău, bănuit de încălcarea ordinului de protecţie.
La data de 24 martie a.c., în jurul orei 19.00, o tânără din Zalău a sesizat Poliţia despre faptul că, în timp ce se afla pe stradă, prietenul ei s-a apropiat de aceasta, încălcând astfel ordinul de protecţie.
Din cercetări a reieşit că, la data de 4 martie a.c., pe numele tânărului, Judecătoria Zalău a emis ordin de protecţie fiindu-i stabilite mai multe obligaţii, printre care să păstreze o distanță minimă de 100 m față de victimă și de a nu lua legătura cu aceasta prin niciun de mijloc de comunicare.
În urma probatoriul administrat, persoana bănuită de comiterea faptei a fost reţinută, pentru 24 de ore, iar astăzi a fost prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău, în vederea luării unei măsuri preventive, fiind dispusă măsura controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile.
Cercetările sunt continuate de poliţiştii Biroului de Ordine Publică pentru infracţiunea de încălcare a oricărei măsuri dispuse prin ordinul de protecţie, faptă prevăzută de Legea 217/2003.