Tânără din Creaca bătută de soț. Poliția a emis ordin de protecție
La data de 6 noiembrie a.c., la ora 19.00, polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Hida au fost sesizați prin plângere de către o femeie de 28 de ani, din localitatea Lupoaia, cu privire la faptul că aceasta ar fi fost agresată de către soțul său.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că, la aceeași dată, în jurul orei 17.30, în timp ce se aflau la domiciliu, în urma unui conflict spontan, soțul femeii, un bărbat de 33 de ani, ar fi agresat-o fizic pe aceasta, provocându-i leziuni la nivelul brațelor și mebrelor inferioare.
Astfel, în urma completării formularului de evaluare a riscului, polițiștii au constatat că în cauză există un risc iminent și au emis, pe numele bărbatului de 33 de ani, un ordin de protecție provizoriu.
De asemenea, în urma aspectelor constatate, pentru prevenirea și contracararea unui eventual contact fizic între femeia agresată și soțul acesteia, polițiștii au dispus montarea unui dispozitiv care permite monitorizarea bărbatului prin intermediul Sistemului Informatic de Monitorizare Electronică.
În cauză, polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Hida au întocmit un dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunii de violență în familie, cercetările fiind continuate sub supravegherea unității de parchet competente.