Târnosirea Bisericii „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” de la Mănăstirea Bobota
La praznicul Sfintei Treimi și la sărbătoarea Nașterii Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, împreună cu Preasfinţitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, au târnosit Biserica „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” de la Mănăstirea Bobota, judeţul Sălaj.
După sfințirea lăcașului de cult, cei doi ierarhi au săvârșit Sfânta Liturghie în Altarul de vară, situat în vecinătatea bisericii. La acest eveniment, au fost prezenți numeroși pelerini, în frunte cu oficialităţi locale, atrași de încărcătura spirituală a acestui loc, dar și de frumusețea zonei. În ajunul sărbătorii, pelerinii au participat la procesiunea de întâmpinare a moaștelor Sfântului Grigorie Decapolitul și la slujba de priveghere săvârșită în Altarul de vară al mănăstirii.
Cuvântul de învăţătură de la Sfânta Liturghie a fost rostit de IPS Părinte Mitropolit Andrei, care a afirmat că „unitatea Bisericii se întemeiază pe Preasfânta Treime, structura supremei iubiri”.
La final, PS Părinte Episcop Petroniu l-a felicitat pe starețul aşezământului monahal, arhim. Mina Pletosu, exarhul mănăstirilor din Episcopia Sălajului, pentru întreaga activitate desfășurată.
În continuare, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei i-a oferit arhim. Mina Pletosu „Crucea Transilvană”, cea mai înaltă distincție bisericească a Mitropoliei Clujului, Maramureșului și Sălajului, pentru activitatea administrativ‑gospodărească, dar și pastoral-misionară. La rândul său, părintele stareţ a mulțumit celor doi ierarhi pentru prezență și le‑a dăruit câte o icoană.
De asemenea, au mai fost acordate diplome de apreciere tuturor celor care s‑au implicat în lucrările de edificare a lăcașului de cult și în activitățile de finalizare a lucrărilor efectuate la acesta.
Situată la granița județelor Sălaj și Satu Mare, Mănăstirea Bobota a luat ființă în anul 2004. În anul 2013 a fost proclamată ridicarea Schitului Bobota la rang de mănăstire, iar între anii 2012 și 2016 a fost amenajat paraclisul cu hramul „Sfântul Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei”.