Teodor Bălăjel și-a dat azi întâlnire cu copiii de ziua lor – ”Cea mai mare bucurie este cea trăită alături de copii”

Viceprimarul Teodor Bălăjel a sărbătorit azi 1 Iunie alături de copiii din Zalău. Centrul orașului a fost astăzi lumea copiilor; o atmosferă de mare sărbătoare. Atracția au fost jocurile instalate special de Ziua Copilului pe platoul din fața Prefecturi și standurile cu activități pentru copii din Parcul Central. Dar în special spectacolul organizat cu copii, pentru copii în amfiteatru, de către Primăria Zalău prin Casa Municipală de Cultură. A fost multă emoție, cu foarte mulți copii care s-au bucurat de ziua lor ca niciodată, pentru că activitățile pentru ei de 1 Iunie au fost mai multe și mai diverse ca oricând.

”Cea mai mare bucurie este cea trăită alături de copii. La mulți ani copiilor!

Complimente părinților și tuturor celor care se ocupă îndeaproape să-i facă fericiți, se ocupă de educația și de viitorul lor!”, este mesajul popularului viceprimar Teodor Bălăjel de 1 Iunie.

Foarte apreciat pentru activitatea ca viceprimar, prezența lui Teodor Bălăjel la manifestările de azi, alături de oameni, împreună cu familia, a fost o surpriză plăcută pentru zălăuani.

”O zi atât de frumoasă, o atmosferă atât de plăcută, cu atât de mulți copii și părinți cu zâmbetul pe față la sărbătoarea organizată public, îți dă sentimentul de mulțumire că Zalăul este o comunitate care s-a modernizat, cu împliniri, că are condiții să își crească, să își educe copiii. M-am bucurat, pot spune ca un copil, alături de copiii și de părinții din Zalău”, ne-a spus Teodor Bălăjel.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *