Tinerii social-democrați sălăjeni la Școala Politică de Vară a TSD de la Colibița
Tinerii social-democrați sunt o forță în cadrul PSD, iar VOCEA LOR a fost mereu auzită de seniorii partidului.
La Școala Politică de Vară desfășurată zilele trecute, la Colibița, tinerii social-democrați sălăjeni, în frunte cu președintele TSD Sălaj, Vlad Pașcalău s-au alăturat organizatorilor, TSD Bistrița Năsăud, dar și colegilor mai tineri veniți din Maramureș, Bihor, Neamț, Satu Mare, Harghita, Botoșani, Argeș și Iași.
✅Pentru că tinerii sunt foarte importanți în cadrul fiecărei organizații politice, la întâlnirea pe care au organizat-o în Colibița au participat pentru a le arăta întreaga susținere și președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, vicepreședintele Camerei Deputaților, Daniel Suciu, senatorul Vasile Dîncu și șeful Cancelariei Prim-ministrului Mihai Alexandru Ghigiu.
„📝 Am avut oportunitatea de a împărtăși idei, și de a discuta soluții care să ne permită să contribuim la dezvoltarea societății noastre.
Felicitări colegului nostru Paul Pop pentru organizarea acestui eveniment!”, transmite președintele TSD Sălaj, Vlad Pașcalău.