Tone de îngrășământ chimic cu azotat de amoniu, indisponibilizate de polițiștii sălăjeni
Joi, 20 aprilie a.c., în jurul orei 13.30, polițiștii Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj au acționat în cadrul acțiunii naționale FITOS 2023 pentru prevenirea și combaterea faptelor de natură penală și contravențională la regimul produselor de protecție a plantelor și protecția mediului, prin verificarea modului de efectuare a operaţiunilor cu produse de protecţie a plantelor şi a condiţiilor în care se desfăşoară aceste operaţiuni de către agenţii economici.
Astfel, polițiștii de la arme, explozivi şi substanţe periculoase au efectuat verificări la punctul de lucru al unei societăți comerciale cu sediul în localitatea sălăjeană Nușfalău, unde au descoperit 1.875 de kilograme de îngrășământ chimic cu conținut de azotat de amoniu, depozitate pe sol în spațiu deschis neacoperit, fără a fi respectată obligația de depozitare a acestor substanțe în locuri protejate, conform prevederilor O.U.G nr.195/2005 privind protecția mediului.
Polițiștii Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj au dispus indisponibilizarea întreagii cantități îngrășământ chimic depozitate necorespunzător în spațiu deschis, în condiții neconforme cu normele legale în vigoare și au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea obligației de depozitare a îngrășămintelor chimice numai ambalate și în locuri protejate.