Totul despre suicid cu psihologul Anamaria Roșu
Având în vedere incidența cazurilor de suicid, la vârste tot mai fragede, am stat de vorbă cu doamna psiholog Anamaria Roșu, care ne-a spus despre cum adulții îi pot auzi și ajuta pe copiii care au gânduri suicidare.
Despre suicid
În ultimii ani, observăm, din păcate, că gândurile de sinucidere se cuibăresc tot mai devreme în mintea copiilor. Semnele de avertizare există aproape de fiecare dată, însă uneori nu sunt observate la timp de către părinți, profesori sau cei apropiați.
Studiile arată că copiii/ adolescentii, se implică tot mai frecvent în acte de autovătămare, iar acest lucru prezice creșterea ratei de suicid în viitor.
Conform OMS, automutilarea și suicidul, este a patra cauză de mortalitate la nivel mondial în rândul adolescenților cu vârste cuprinse între 15- 19 ani.
Rolul nostru ca și părinți este să fim informați, astfel încât să putem recunoaște semnele si să putem identifica comportamentele de risc.
În relația cu copiii/ adolescenții , un factor extrem de important este comunicarea și ascultarea activă și empatică, acordarea încrederii, iubirii și acceptării necondiționate, aspecte indispensabile pentru a rămâne conectați cu copiii noștri. Studiile în acest sens, arată că o comunicare bună și eficientă în relația copil-părinte, reprezintă o resursă semnificativă pentru scăderea ideației suicidare la adolescenți.
Factorii de risc pot fi de natură biologică, psihologică, cognitivă, de mediu sau familiali.
Iată câțiva factori favorizanți, care pot declanșa comportamente și idei suicidare:
◦ sentimentul de inferioritate,
◦ stima de sine scăzută,
◦ neajutorare, autodepreciere,
◦ o imagine distorsionată asupra propriei persoane,
◦ deziluzie,
◦ depresia,
◦ anxietatea și alte tulburări de sănătate mintală,
◦ incapacitatea de a gândii rațional,
◦ nivel scăzut de suport parental,
◦ prezența abuzului fizic, emoțional și/ sau sexual,
◦ lipsa afecțiunii și a susținerii din partea familiei,
◦ incapacitatea de exprimare a emoțiilor,
◦ tensiunea relațională părinte- copil,
◦ neînțelegeri și tensiuni familiale,
◦ anturajul,
◦ Abuzul de substanțe, alcool,
◦ expunere la suicid în familie sau istoric de suicid în familie,
◦ influența nefastă a mediului online.
Atunci când un copil își exprimă dorința de a muri, ceea ce transmite, de fapt, este amplitudinea suferinței emoționale prin care trece. Oricât de provocatoare este sarcina noastră ca și părinți de a gestiona această durere și de a anticipa acțiunea copilului, este recomandat să răspundem cu calm acestor situații și să solicităm ajutor de specialitate.
O dată identificati și recunoscuți acești factori, este recomandat să nu cedăm presiunii copilului prin înlăturarea limitelor sănătoase, să urmărim menținerea lui în zona de siguranță și să nu ezităm să cerem ajutor de specialitate, atunci când este necesar.
Chiar dacă este provocator și deseori poate creea disconfort pentru părinte relația cu adolescentul său, este recomandat să găsim modalitatea de a sprijini adolescentul, să îl ajutăm să își împărtășească sentimentele, să observăm și să apreciem și ceea ce face bine, nu doar să atragem atenție asupra lucrurilor mai puțin bune, să petrecem timp cu el și de asemenea să îi permitem să aibă timp și spațiu pentru a fi singur. Nevoia de spațiu personal este o componentă naturală a creșterii și ar fi benefic să încercăm să nu îl dominăm, să îi dăm voie să aibă o părere.
Atunci când avem un conflict, este bine să ne acordăm timp pentru a reflecta cum putem soluționa problemele împreună. Nu puneți etichete copilul, exprimați-vă dezamăgirea asupra comportamentului pe care îl dezaprobați, dar nu asupra copilului. Copilul, trebuie să aibă convingerea că iubirea noastră față de el nu se schimbă atunci când greșește. El trebuie să înțeleagă că ceea ce ne supără de fapt este ceea ce face el, iar în acest fel, va avea curajul să vină înspre noi, atunci când se întâmplă să aibă o problemă.
Să rămâne sănătoși și să învățăm să vedem partea frumoasă a vieții de zi cu zi!🌸🙂
Psiholog clinician Roșu Anamaria