Tragedie! A murit cel mai bun profesor de religie din Sălaj, Ionuț Ciocmărean
Doliu în lumea credincioșilor sălăjeni. A murit Ionuț Ciocmărean, unul dintre cei mai apreciați profesori de religie din Sălaj. Ionuț s-a stins din viață la doar 37 de ani.
A urmat Universitatea “Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca și era profesor de religie la Centrul Şcolar Pentru Educaţie Incluzivă SPERANŢA Zalău şi la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Şimleu Silvaniei.
În 2019, Episcopul Petroniu i-a oferit lui Ionuț titlul de „Profesorul deceniului”
În anul 2019, Preasfinţitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajul a acordat Domnului Profesor Ioan Ciocmărean, premiat în anii şcolari 2009-2010, 2011-2012 şi 2014-2015, titlul de „Profesorul deceniului”, Domnia Sa fiind cadrul didactic care a primit cele mai multe nominalizări pentru activitatea didactică şi misionară desfăşurată de-a lungul celor zece ediţii ale acestei competiţii.
Dumnezeu să îl odihnească în pace!
Slujba de înmormântare va avea loc marți, 31 mai, de la ora 13.00, înlocalitatea Brâglez, comuna Surduc.