Trei persoane reținute pentru tâlhărie
Ieri, 8 septembrie, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Zalău au dispus reținerea, pentru 24 de ore, față de trei persoane, bănuite de tâlhărie calificată.
În fapt, la data de 7 septembrie a.c., la ora 23:15, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Zalău au fost sesizați de către un bărbat, de 38 de ani, din Zalău cu privire la faptul că, în seara respectivă, în jurul orei 21:00, trei persoane necunoscute au pătruns într-un adăpost improvizat în care se afla, situat în zona străzii Simion Bărnuțiu, din Zalău și prin exercitarea de violențe i-au sustras suma de 320 de lei și mai multe produse alimentare.
În urma probatorului administrat, ieri, 8 septembrie, polițiștii de investigații criminale au identificat persoanele bănuite de comiterea faptei.
Este vorba de un tânăr și o tânără, de 21, respectiv 18 ani, din Jibou și un altul de 19 ani, din Șimleu Silvaniei.
Față de aceștia, ieri, 8 septembrie, polițiștii au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentați în fața instanței, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Polițiștii continuă cercetările în dosarul penal privind infracțiunea de tâlhărie calificată, în vederea administrării întregului probatoriu și dispunerii măsurilor legale.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.