UDMR și-a pus oameni noi în conducerea Transurbis
În cadrul ședinței Consiliului Local Zalău din data de 25 februarie, consilierii locali au votat doi oameni noi în AGA, respectiv CA al Transurbis, operatorul de transport public local. Cele două persoane noi votate în conducerea Transurbis sunt susținute de partidul UDMR.
Bânto Rolland – Gellert este șef Serviciu Parcări la ADP Zalău și a fost mandatat de Consiliul Local ca reprezentant al Municipiului Zalău în cadrul AGA la SC Transurbis SA Zalău, în locul lui Zay Ștefan decedat recent.
Gaâl Otto-Levente este de profesie expert contabil și a fost desemnat administrator provizoriu în cadrul CA al societăţii Transurbis SA Zalău, pe o perioadă de maxim 5 luni.



























