UMB începe lucrările la Autostrada Transilvania tronson Nădășelu-Zimbor
Cei de la UMB se pregătesc să intre în teren săptămâna aceasta pe tronsonul Nădășelu-Zimbor al Autostrăzii Transilvania (A3). Au fost văzute deja mișcări de trupe și utilajele vor fi puse la treabă foarte curând, în anumite puncte ale șantierului.
Până atunci, vă invităm să vedeți din dronă tot traseul celor 30,06 km dintre Nădășelu și Zimbor (https://youtu.be/IA5tPLKBOa8) dar și cei 12,24 km ai lotului Zimbor-Poarta Sălajului (https://youtu.be/XFKqzlNxEJg) care vor fi executați de același constructor român.
„Solicităm antreprenorului și autorităților din Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere și Ministerul Transporturilor si Infrastructurii România să urgenteze procedurile birocratice și tehnice (proiect, exproprieri, autorizație de construire) pe toți cei 42 de km ai autostrăzii care va tăia dealurile transilvănene notorii pentru alunecările de teren”, transmite Asociația Pro Infrastructură.
Primarul comunei Zimbor, Gabriel Mureșan se declară bucuros de faptul că încep lucrările la Autostrada Transilvania, și spune că întreaga primărie va oferi tot sprijinul constructorului pentru realizarea investiție.
„Sunt bucuros să aud vești pozitive despre acest tronson și aștept cu nerăbdare să înceapă efectiv lucrările în teren. Acest proiect al Autostrăzii Transilvania are o importanță deosebită pentru Sălaj, dar și pentru Comuna Zimbor, mai ales datorită faptului că pe teritoriul comunei va fi constituit un nod de intrare/ieșire pe autostradă.
Atât eu, cât și Primăria Zimbor vom oferi tot sprijinul pentru realizarea acestui proiect care pe lângă faptul că creează locuri de muncă, ca aduce și plus valoare prin investițiile care vor demara în proximitatea autostrăzi”, a declarat primarul Gabriel Mureșan.