Un copil de 1 an și 9 luni a căzut de la etajul unui bloc. Poliția a deschis dosar penal
La data de 5 martie a.c., la ora 17.45, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Zalău au fost sesizați prin apel 112 despre faptul că un minor de un an și nouă luni ar fi căzut de la etajul unui bloc de locuințe din municipiul Zalău.
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, minorul în cauză fiind asistat medical de către un echipaj al Serviciului de Ambulanță Sălaj.
Minorul a fost transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările în care a avut loc evenimentul.