Un inginer din Șimleu s-a retras de pe lista de candidați PNL și a demisionat din partid
Neînțelegeri în echipa liberală din Șimleu Silvaniei, în prag de alegeri. Cu doar 2 zile înainte de votul de pe 9 iunie când alegem primarul și consilierii locali, Viorel Bîscă, candidat la Consiliul Local Șimleu Silvaniei din partea PNL anunță că renunță la candidatură.
Care ar fi fost motivul real pentru această decizie, rămâne un mister. Cert este că Viorel Bîscă, inginer la RAR Sălaj, a anunțat pe Facebook că a renunțat la candidatura la Consiliul Local Șimleu și demisionează din PNL.