Un nou drum județean a fost reabilitat cu 10 milioane de euro din fonduri europene

Un al treilea obiectiv de investiții din cele șase drumuri județene cuprinse în proiectul „Reabilitare și modernizare drumuri din Țara Silvaniei” a fost finalizat. Este vorba despre reabilitarea DJ 109R: DN 1G (Chendrea) – Gălpâia – Romita (DJ 108A), lucrările fiind recepționate în prezența conducerii Consiliului Județean Sălaj.
La eveniment au participat președintele CJ Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjanu, vicepreședintele Robert Szilagyi, primarul Comunei Bălan, Daniel Pop, fostul primar al Comunei Gârbou, Alexandru Spătar și reprezentanți ai constructorului.
📌 „Suntem bucuroși să marcăm finalizarea unei noi lucrări ce aduce un plus real de confort și siguranță pentru toți cei care circulă pe DJ 109R. Acest tronson leagă un drum județean de unul național și asigură o mai bună conectivitate pentru comunitățile de pe văile Agrijului și Almașului.
Le mulțumesc colegilor care au implementat acest proiect, autorităților locale din Bălan și Românași, constructorului și tuturor partenerilor implicați. În mod special, adresez mulțumiri locuitorilor din zonă pentru răbdare și înțelegere”, a declarat Dinu Iancu-Sălăjanu, președintele Consiliului Județean Sălaj.
ℹ️ Investiția în valoare de 54 milioane lei a fost realizată prin Programul Regio Nord-Vest 2021–2027 și a făcut posibilă reabilitarea a 8,5 km de drum, construirea de trotuare noi, amenjarea șanțurilor, rigolelor și a zidurilor de sprijin, reabilitarea unui pod și a podețelor de pe traseu, realizarea lucrărilor de siguranță rutieră și a căilor de acces la proprietăți.

One thought on “Un nou drum județean a fost reabilitat cu 10 milioane de euro din fonduri europene

  1. Intr-adevar impact major in Nord Vestul tarii- vorbe si programe fortate sa se mai poata trage cate un asfalt pe banii altora! Ca doar nu cu capatul asta de judetean se „intampla” dezvoltarea regionala. Poate ne uitam mai bine si la argumentarea programelor va nicaieri in UE nu se mai dau bani pe asfalt la nivelul asta de impact(adica nesemnificatif in raport cu obiectivele unui program de dezvoltare regionala)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *