Un tânăr de 20 de ani a condus beat și a făcut accident în Huseni
Luni, 21 august a.c., la ora 03.48, polițiștii Secției nr. 6 Poliție Rurală Crasna au fost sesizați în urma unui apel 112 cu privire la faptul că pe drumul județean 191 C în localitatea sălăjeană Huseni a avut loc un eveniment rutier.
Polițiștii s-au deplasat cu operativitate la fața locului și au constatat că un tânăr de 20 de ani, din comuna sălăjeană Crasna, în timp ce conducea un autoturism, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu gardul unui imobil din localitatea Huseni.
În urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că cel în cauză prezenta o concentrație alcoolică de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Tânărului i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, iar în cauză polițiștii din Crasna au întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.