USR acuză PSD că a furat proiectul de eliminare a pensiilor speciale ale parlamentarilor

Parlamentarii USR le cer celor de la PSD să voteze proiectul de eliminare a pensiilor speciale ale parlamentarilor depus deja pe formațiunea din opoziție în urmă cu un an, nu pe cel pe care social-democrații se laudă că l-au depus acum, pe 6 iunie. USR acuză social-democrații că au făcut copy-paste de pe proiectul lor.

PSD a anunțat, marți, 6 iunie, că a inițiat un proiect de lege pentru eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor. Numai că, la o analiză mai atentă, proiectul seamănă foarte bine cu cel depus pe 6 mai 2022 de USR.


Senatorul USR Sălaj, Bob Virgil Marius, vicepreședintele Comisiei Juridice din Senat:
„Eu știu că sună incredibil dar vă spun că PSD a depus alaltăieri un proiect de lege copiat după un proiect al USR în procent de 100%. Mai mult decât atât, au respins acest proiect când îl propuneam noi, în 2022.
Proiectul vizează eliminarea pensiilor speciale. După ce au prezentat unul voit neconstituțional, și ca urmare respins, l-au copiat pe al nostru. Dar fără diacritice, că așa știu ei să plagieze.
În fine, sper din tot sufletul să treacă indiferent cine îl propune. Pentru că pensiile speciale nu au ce căuta într-o societate echitabilă”, a transmis senatorul pe Facebook. 
USR a depus proiectul de lege pentru eliminarea pensiilor speciale pe 6 mai 2022, după ce Curtea Constituțională a decis că beneficiile sunt constituționale. Parlamentarii din opoziție mai susțin că în ltimul an, au depus nenumărate cereri pentru ca proiectul să intre în dezbatere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *