USR şi Forţa Dreptei au depus o moţiune simplă împotriva lui Lucian Bode după eşecul Schengen
Cătălin Drulă, preşedinte USR, și Ludovic Orban, preşedinte Forța Dreptei, au depus luni, 12 decembrie, la Parlament, moțiunea simplă împotriva ministrului PNL de interne, Lucian Bode, intitulată „România umilită așteaptă răspunsuri”. Și președintele Klaus Iohannis este, în viziunea celor doi lideri politici, responsabil de eșecul Schengen.
Potrivit textului moțiunii, cele două partide de opoziție îi cer ministrului de interne, Lucian Bode, să explice de ce Croația a intrat în Schengen și România nu.
„Din declarațiile publice ale cancelarului austriac, rezultă că acesta nu e de acord cu nicio extindere a spațiului Schengen, dar a votat totuși pentru extinderea spațiului cu Croația. De ce Croația a putut să intre și România nu? Ce a făcut ministrul de interne al Croației și Bode al nostru nu a putut?”, se arată în document.
USR și Forța Dreptei susțin că „oricine va fi ministru de interne al României după acest vot ar trebui să facă o vizită de urgență în Croația și să ia lecții de diplomație și afaceri europene de la guvernul croat”.
Cele două partide de opoziție amintesc faptul că președintele Klaus Iohannis s-a aflat în fruntea statului în ultimii opt ani. „Din această poziție a avut un rol important, cel mai important, în chestiuni care țin de politica externă. Ministrul Bode s-a aflat în diverse funcții în guvern care au legătură directă cu dosarul Schengen în ultimii trei ani. Este inacceptabilă explicația că au fost surprinși de dificultățile din procesul de aderare la Schengen”, spun USR și Forța Dreptei.
Aceasta este a doua moțiune simplă depusă împotriva lui Lucian Bode de USR și Forța Dreptei, după ce, pe 19 octombrie, prima a picat la vot. Liderul grupului deputaților PSD, Alfred Simonis, a fost atunci singurul membru PSD care a votat pentru. Contactat la acel moment de Libertatea, Alfred Simonis a susținut că a votat din greșeală în favoarea moțiunii.
Aderarea României la Schengen a fost blocată, joi, 8 decembrie, de Austria, care a votat împotrivă în cadrul Consiliului JAI. Olanda a votat și ea împotrivă, susținând că se opune, de fapt, aderării Bulgariei, candidatura celor două țări fiind analizată la pachet. Croația, în schimb, a fost acceptată.
Trecerea unei moțiuni simple nu înseamnă automat schimbarea unui ministru
Spre deosebire de moțiunea de cenzură, care duce la căderea Guvernului, trecerea unei moțiuni simple la votul din Parlament nu conduce automat la schimbarea unui ministru. Moțiunea simplă are drept efect doar adresarea unui avertisment politic.
Concret, Guvernul condus de premierul și președintele PNL, Nicolae Ciucă, nu va fi obligat să îl remanieze pe ministrul Lucian Bode, cel care este și secretar general al PNL, chiar dacă moțiunea simplă inițiată de USR și Forța Dreptei ar trece la vot în Camera Deputaților, lucru puțin probabil, pentru că ministrul este sprijinit de coaliția politică PNL-PSD.