Viceprimarul Teodor Bălăjel ridică ștacheta pentru performanța la care trebuie să ajungă Citadin anul acesta – lucrări mai mari și mai complexe peste tot în Zalău

Zălăuanii îl știu pe viceprimarul Teodor Bălăjel drept omul care vrea tot timpul mai mult, mai bun, care vrea să împingă lucrurile înainte și temeinic și repede. Tocmai pentru că are o viziune cuprinzătoare privind dezvoltarea orașului și îi este limpede câte sunt de făcut, cum trebuie făcute și că trebuie făcute și cât mai repede, ca să existe o coerență între proiecte, totul să aibă o linie roșie spre obiectivul de ansamblu.

Teodor Bălăjel are în atribuții și coordonarea firmei administrate de municipalitate pentru lucrări în oraș, Citadin. Care a trecut, odată cu orașul, prin transformări importante în ultimii cinci ani. Zalăul s-a schimbat, au crescut cu fiecare an și standardele pentru Citadin, care mai este doar cu numele cea dinainte de 2016Societatea este acum o firmă mult mai activă, cu rezultate mult mai bune, cu dotări noi, cu un cu totul alt potențial. Altceva decât femeia de serviciu care ștergea înainte praful în oraș. Trebuie considerată cu totul altfel, abordarea orașului de către Citadin este altceva, pentru că s-a capacitat pentru a fi utilă scopurilor mari.

 

Pentru 2022de exemplu, Citadin are un buget de 30 de milioane de lei. Ca să avem termeni de comparație, în anii dinainte de 2016 Citadin abia dacă ajungea la 10 milioane și, în lipsă de proiecte ambițioase, toți banii se duceau pe măturat, cosit, astupat gropi în asfalt și pe salariile celor care le executau. Erau vremuri cânt investițiile făcute într-un an în Zalău abia totalizau și ele 10 milioane de lei, tot din lipsă de proiecte care să dezvolte orașul. Anul acesta, lista de investiții tinde către 200 de milioane de lei. Între timp, și Citadin a ajuns la lucrări de anvergură, iar pentru 2022 Teodor Bălăjel i-a ridicat ștacheta mai sus decât oricând.

Dacă în ultima periodă Citadin și-a făcut treaba completând cu lucrări de asfaltare și de amenajare în zonele adiacente marilor artere reabilitate pe fonduri europene, anul acesta își va face mai bine simțită prezența în profunzimea cartierelor. Ceea ce tehnic se cheamă ”regenerare urbană” și înseamnă reamenajări de mai mare amploare în cartiere este în 2022 treaba Citadin în mare parte. Pe lângă sarcinile obișnuite – care țin de salubrizare, întreținere și reparații, asfaltări, amenajarea spațiilor verzi, lucrări de ”cosmetică” și peisagistică – vor fi proiecte ale Citadin care vor cântări pentru oraș pe lângă marile proiecte de modernizare pe bani europeni pe care le execută firmele care câștigătoare ale licitațiilor.

Zona Spitalului Județean și cartierul Porolissum – primele reamenajări de amploare prin care se câștigă aspect, confort și peste 300 de locuri de parcare

Zilele trecute s-au definitivat soluțiile tehnice pentru amenajarea cuprinzătoare a două zone importante din Zalău, în care lucrările vor începe luna viitoare.

Una este zona cuprinsă între Spitalul Județean și Centrul de Transfuzie Sangvină, între strada cu cabinete medicale și de lângă Urgență și strada Simion Bărnuțiu, care este una prea înghesuită pentru importanța pe care o reprezintă, ceea ce înseamnă aglomerație, lipsă de spațiu, circulație greoaie.

Citadin va interveni pentru rezultate mari. Între blocuri se mai deschide o stradă ce va face legătura între Spital și centrul de Transfuziepentru a dubla strada Dumbrava, cea cu cabinete medicale, mult prea aglomerată. Se refac străzile, trotuarele, aleile, se instalează băncuțe și mobilier urban nou, iar reorganizarea spațiilor va însemna 160 de locuri de parcare amenajate ca la carte.

Altă zonă cu potențial unde Citadin va lucra mult în această primăvară este în Porolissum, zona cuprinsă între benzinărie și strada Toporașilor, de-a lungul pârâului Sărmaș. Un spațiu larg, lucrări de amploare, cu rezultat o reamenajare peisagistică de ansamblu, cu teren de sport, loc de joacă cu mobilier modern, spațiu de agrement de-a lungul pârâului, a cărui albie va fi și ea amenajată, iluminat. Și cel puțin 170 de locuri de parcare!

În cele două zone sunt lucrări complexe, dar rezultatul va fi pe măsură. Obiectivul este ca în luna mai să fie gata lucrările.

Fântâna din Parcul Central trebuie reparată, ocazie cu care devine spectacol de apă și lumini marca Citadin

Un obiectiv de care Citadin se apucă imediat ce se încălzește puțin vremea este fântâna din Parcul Central, care era defectă și pierdea foarte multă apă. Iar odată cu reparațiile care implică practic o refacere din temelii va fi modernizată, adusă la un aspect care să ajute cu adevărat zona din pucnt de vedere al peisajului. Și va avea și jocuri de lumini.

Fântâna situată la interesecția străzii Corneliu Coposu cu strada Kossuth va fi și ea readusă la viață tot de Citadin, pentru că reamenajarea spațiului dimprejur și punerea ei în valoare vor aduce o frumoasă pată de culoare în această zonă a orașului.

Plusul pe care îl aduce Citadin în cartiere

În cartiere sunt nevoi mari, dar cu cei 30 de milioane de lei alocați Citadin pentru anul acesta se pot face multe lucruri bune. Coordonatele intervențiilor vor fi funcționalitate și aspect, de la refacerea aleilor și acceselor în blocuri la amenajări peisagistice, dar și la direcționarea apei pluviale. Vor fi modernizate încă 15 puncte de colectare a gunoiului, din care șapte vor fi subterane, iar celelalte vor avea acces cu cartelă. Planul este să completeze iluminatul în cartiere și are în vedere cam 3 kilometri de iluminat nou deocamdată. Ca detaliu, în spațiile verzi se vor instala bănci sau foișoare unde acest lucru este potrivit, cum ar fi o curte interioară a unui bloc, și se va crea astfel o atmosferă plăcută pentru relaxare. Bineînțeles că un obiectiv principal sunt platforme de parcare. Din noiembrie anul trecut, viceprimarul însoțit e specialiștii din Primărie au vizitat cartierele pentru a identifica cele mai mari nevoi și posibilitățile de lucrări cu eficiență maximă.

Așa cum a refăcut recent locurile de joacă mai mari din oraș – în Parcul Central, în Brădet (Parcul Rotary) și în zona dintre Perla și strada Crișan (bloc T159), planul este pentru amenajarea a încă cinci locuri de joacă la standarde de ultimă oră, cu covor de cauciuc și mobilier pentru joacă și fitness moderne și sigure. O reamenajare și reutilare se impune și în Parcul Pădure Brădet.

Flori pentru zălăuani, spectacol de culoare în Zalău – aproximativ 180.000 de flori din serele Citadin

Vine primăvara în câteva zile, moment pentru care Citadin s-a pregătit ca gospodarul care-și face iarna car. Urmează curățenie generală, marcaje pe străzi pentru intrarea în normalitate odată cu finalul modernizării marilor artere. Iar din aprilie orașul înflorește. Serele firmei Citadin pregătesc pentru spectacolul de culoare din Zalău de anul acesta 180.000 de flori.

Peisagistica realizată anul trecut cu florile de la Citadin a fost o reușită foarte apreciată de locuitori. Dar cum a mai trecut un an, pretențiile sunt mai mari și se amenajează spații noi în care vor fi plantate minunățiile colorate pe care le cultivă fetele angajate la serele Citadin. În special pe străzile proaspăt reabilitate cu fonduri europene.

Ce înseamnă de fapt Citadin, ce e dincolo de porțile firmei

Viceprimarul Teodor Bălăjel și directorul Citadin – Ioan Miclea – au făcut echipă bună și societatea a evoluat consistent în ultimii ani, a devenit mult mai organizată și mai productivă, mai dotată. Pentru noi dotări, va avea și anul acesta 1,2 milioane de lei.

Stația în care se produce asfalt are o capacitate de până la 40 de tone pe oră. Iar laboratorul în care se analizează calitatea produsului este acum bine dotat și este o garanție că se produce de calitate. Și pentru că a venit vorba de garanție, viceprimarul Bălăjel spune că îi va responsabiliza pe cei de la Citadin și va cere ca garanția lucrărilor executate de societate în oraș să fie extinsă de la 3 ani la 4 ani.

Spațiile de depozitare a materialelor arată acum occidental, clădirile funcționale sunt refăcute pe rând, iar adăpostul pentru câini a avut parte de o transformare surprinzătoare în bine. S-a amenajat un centru medical veterinar ca la carte, cu sală de tratament, sală pentru chirurgie, sală de așteptare. Câinii vagabonzi din Zalău vor ajunge pe mâini bune.

Serele în care Citadin produce florile ce înfrumusețează Zalăul au o capacitate de aproximativ 180.000 de floriSe simte nevoia de mai mult, pentru că zonele reamenajate din oraș cer și ele flori, așa că se fac planuri pentru construirea a încă unei sere.

Ce atribuții are Citadin? De la reparații curente, reparații capitale, întreținere și modernizări de drumuri, întreținere și amenajări de spații verzi, amenajări peisagistice, salubrizare, până la ecarisaj. Nu-i chiar puțin. E nevoie de o firmă bună, în care lucrurile să meargă strună, să le facă pe toate și să le facă bine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *