VICTORIE! Comunele Bobota și Hereclean primesc finanțare pentru înființare rețele de gaz
Primele 73 de proiecte pentru investiții în realizarea, extinderea și modernizarea infrastructurii de distribuție a gazelor naturale, în valoare totală de 3.854.583.847,09 lei, finanțate prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, au fost aprobate de Ministerul Dezvoltării, a anunțat ministrul Cseke Attila.
Acestea fac parte din categoria celor 105 proiecte mature care vizează dezvoltarea rețelelor inteligente de distribuție a gazelor naturale din 165 unități administrativ-teritoriale, depuse inițial la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare, dar a căror valoare a excedat plafonul alocat POIM.
”Obiectivul nostru este să asigurăm acest serviciu de bază pentru cetățenii care nu sunt racordați la rețeaua de gaze naturale și, prin acest program, vom branșa aproximativ 196.000 de familii la rețeaua de gaze”, a precizat ministrul dezvoltării.
Ministrul Cseke Attila a reamintit că, prin Programul ”Anghel Saligny”, sunt alocate 65,5 miliarde de lei pentru extinderea și modernizarea rețelelor de drumuri, poduri, apă, canalizare și gaz.
Comuna Bobota condusă de primarul Dorin Gorgan primește suma de 41,17 milioane lei (aprox. 9 milioane de euro), iar Comuna Hereclean condusă de primarul Dobrai Francisc primește suma de 30,36 milioane lei.
„Chiar dacă o parte dintre consilierii liberali nu au crezut în reușita noastră, țin să anunț toți cetățenii Comunei Bobota că, comuna noastră a fost selectată și va primi finanțare de aproximativ 9 milioane de euro pentru implementarea proiectului care prevede – Înființarea rețelor inteligente de distribuție a gazelor naturale în comuna Bobota – localitățile Bobota, Derșida, Zalnoc. Sunt bucuros că ceea ce am promis în urmă cu doi ani, astăzi devine realitate. Vom continua să atragem noi finanțări pentru proiectele de dezvoltarea propuse, atât pe fonduri europene, cât și pe fonduri guvernamentale”, declară primarul Dorin Gorgan.