VIDEO| Artiștii Ansamblului Folcloric Meseșul au colindat la Valcău de Jos

Duminică, după slujba religioasă, localnicii din Comuna Valcău de Jos au fost invitați la un concert de colinde susținut de colindătorii Ansamblului Folcloric Meseșul. Concertul este susținut de Consiliul Județean Sălaj și Primăria Valcău de Jos.

Evenimentul a debutat la ora 14.30, când sala căminului cultural din Valcău de Jos a fost plină de suflete gata să primească vestea Nașterii Domnului.

Gazda evenimentului, primarul Roșan Ioan, a transmis celor prezenți că aflându-ne în Postul Crăciunului se cuvine ca și comuna Valcău de Jos să se bucure de un concert de colinde.

„Suntem în Postul Crăciunului și se cuvine ca și comuna noastră să beneficieze de un concert de colinde. Vreau să mulțumesc Ansamblului Folcloric Meseșul din cadrul Centrului de Cultură și Artă Sălaj, instituție subordonată Consiliului Județean Sălaj. Cu această ocazie felicit întreg colectivul și pe domnul președinte Dinu Iancu-Sălăjanu pentru activitățile pe care le aveți nu numai de Crăciun, ci și cu alte ocazii. Ne-am bucurat de fiecare dată când ne-ați onorat cu prezența.

Transmit salutările domnului Lucian Bode care astăzi nu poate fi alături de noi pentru că se află la București. Vă salută și vă urează Sărbători Fericite, și cu proximă ocazie va fi prezent în mijlocul nostru”, a transmis primarul Roșan Ioan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *