VIDEO: Dan Ghiurco scrie o nouă filă de istorie: Jiboul are cel mai tânăr Consiliu Local din Sălaj
Alegerile locale din 27 septembrie au confirmat la Jibou faptul că primarul Dan Ghiurco este omul potrivit pentru a conduce orașul spre dezvoltare și spre calea europeană la care cu toții visăm.
Dan Ghiurco s-a înconjurat de tineri, i-a atras alături și chiar i-a promovat, fiind cartea câștigătoare pentru al doilea mandat de edil în fruntea Jiboului.
În primul mandat primarul Dan Ghiurco a demarat o serie de investiții majore, dintre care o parte au fost deja finalizate, reușind ca pe lista de investiții să cuprindă nu mai puțin de 36 de proiecte de dezvoltare cu o valoare totală de 1600 miliarde lei vechi, o bună parte din bani sunt atrași din fonduri europene.
Lista de consilieri locali promovată de Dan Ghiurco a fost plină de tineri și a fost semnalul schimbării. Tineri ingineri, economiști sau chiar cetățeni de onoare cu renume la nivel național, fac acum parte din noul Consiliu Local Jibou, care de astăzi a intrat în istorie ca fiind cel mai tânăr Consiliu Local din județul Sălaj.
Este poate cel mai bun semn, că Dan Ghiurco iubește democrația, iubește noutatea și iubește tineretul, dându-le șansă să performeze în administrația locală și să contribuie cu idei la dezvoltarea orașului Jibou, oraș care să devină acela din care tinerii să nu mai plece și unde să își găsească rostul.
Din noul Consiliu Local Jibou fac parte: 8 consilieri PSD – cercetătorul Cosmin Sicora, profesorul Victor Pintea – cetățeni de onoare ai orașului Jibou; Anamaria Cadar – manager, Ioan Stana – inginer silvic, Doru Petrean – inginer it, Vlad Pașcalău – economist, Doru Ciure – inginer și Flaviu Șigovan – antreprenor.