VIDEO| Primăria Rus a sfințit Monumentul Funerar al lui Andrei Frâncu (1837-1907)

Conducerea Primăriei Rus, împreună cu cetățenii și un sobor de preoți greco-catolici au sfințit Monumentul Funerar al lui Andrei Frâncu din localitatea Buzaș.

Evenimentul organizat de primarul Aurelian Cozma a avut loc la data de 30 noiembrie, de Sfântul Andrei.

La eveniment au participat Flavius Florea – Vicar Administrativ al Arhieparhiei Greco-Catolice de Alba-Iulia și Făgăraș, econom Marius Neagoie, pr. Petru Dumitru – consilier administrativ, pr. Antonio Mureșan- secretar și pr. Adrian Avram – Protopop Ileanda – Episcopia Greco-Catolică de Cluj – Gherla.

Evenimentului s-au alăturat zeci de cetățeni din comuna Rus, care au sărbătorit în avans Ziua Națională a României.


Monumentul Funerar al lui Andrei Frâncu (1837-1907)

Andrei Frâncu se înscrie, la loc de cinste, în galeria marilor personalități pe care satul Buzas le-a dat țării,născut și înmormântat la Buzaș (comuna Rus, jud. Sălaj).

Dupa finalizarea gimnaziului a mers la Viena unde a absolvit teologia la Seminarul Santa Barbara . In anul 1860 termina academia de drept de la Sibiu dupa care continua studiile juridice la Academia de drept din Cluj , în 1862, e numit notar, iar în 1872 este numit jude de tribunal la Dej. In 1875 este mutat la judecatoria Cluj. In 1879 este numit  jude la Tabla  Regeasca din  Mureș – Osorheiu , iar după anul 1900 este jude la Curia Regala din Budapesta, iar din anul 1905  președinte de Senat la Curia Regală din Budapesta.

Pe lângă aceste demnități înalte, din 1881, a fost ales membru al societății  ’’Carpați’’, societate menită a sprijini moral și material pe românii din Transilvania. În 1887 își donează averea și înființează la Blaj, Fundatia Andrei Frâncu , fundatie care a sprijinit scoala in limba romana,a subventionat salariul profesorului de la scoala din Buzas  si a sprijinit moral si financiar , cu burse,  tinerii studiosi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *