VIDEO| Senator USR Bob Virgil: „Opoziția a învins PSD-PNL. S-a eliminat taxa pe boală”
Din taxa pe boală introdusă de ministrul PNL al Finanțelor la finalul anului trecut, Guvernul a strâns în ianuarie 2024 peste 10 milioane de euro. Din această sumă, 500.000 de euro au fost luați de la pacienții care au cancer.
Fiecare zi în care Parlamentul ezită să corecteze aberația concepută de PNL este o zi în care bolnavii pierd bani. Primul pas corect a fost făcut astăzi (nr. – 12 februarie), sub presiunea USR și a societății civile, în Senat, dar este necesară urgentarea procedurii parlamentare. Senatorii din comisiile pentru Muncă și Buget-Finanțe au adoptat un amendament prin care au eliminat ”taxa pe boală” din actul normativ.
Amendamentul de eliminare a ”taxei pe boală” a fost asumat de toate partidele și a fost votat în unanimitate.
„Taxa pe concediul medical sau taxa pe boală sau taxa pe necazul omului astăzi (nr. – 12 februarie) va fi eliminată. Uite că totuși presiunea opoziției, presiunea USR, își face efectul. I-a prins rușinea. Iar pe cei de la PNL și PSD, care astăzi (nr. – 12 februarie) se bat în tot felul de declarații sforăitoare, spunând că ei elimină această taxă nedreaptă, pe care defapt tot ei au pus-o acum o lună și ceva. Această eliminare va face dreptate bolnavilor, bolnavilor de cancer, cei care își numără zilele cât mai au de trăit. Va aduce un beneficiu mamelor, cele care se află în îngrijirea copilului și care s-au trezit dintr-o dată cu indemnizația de îngrijire a copilului micșorată cu 10%, taxa celor care într-un anumit moment al vieții se află în neputință, va fi eliminată. Ca atare considerăm că este o dreptate”, transmite senarotul USR Sălaj, Bob Virgil Marius, vicepreședintele Comisiei Juridice din Senat.
USR a atras atenția încă din decembrie 2023 că “taxa pe boală” este o aberație, iar în ianuarie 2024 a sesizat Avocatul Poporului și, chiar în prima zi a noii sesiuni parlamentare, a depus o inițiativă legislativă care să elimine această nouă taxă aberantă.
USR a acționat constant pentru a îndrepta această nedreptate făcută de Guvernul PSD -PNL celor care, ani de zile, au plătit contribuții la fondurile de asigurări sociale și de sănătate. Exact când aceștia ar fi trebuit să poată beneficia de pe urma plății asigurării și aveau nevoie cel mai mult de sprijin, au fost lăsați de izbeliște de Guvernul PSD-PNL.
Votul de azi(nr. – 12 februarie) este o victorie pentru angajații bolnavi și familiile lor! După opt săptămâni de presiune, PNL și PSD au cedat și au acceptat eliminarea taxei pe boală. Urmează votul în Plen și la Camera Deputaților.