VIDEO| Sute copii de pe Valea Crasnei au colindat la Parohia Ortodoxă din Hurez

Duminică, 10 decembrie, începând cu ora 15.00, la Parohia Ortodoxă din Hurez s-a desfășurat Festivalul de Colinde „Vin colindatorii cum veneau odata”, editia a -IX.

La eveniment au participat președintele CJ Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjanu, primarul Comunei Horoatu Crasnei, Marian Mirișan și primarul Comunei Cizer, Nicolae Pavel.

10 grupuri de colindători au vestit Nașterea Domnului prin colinde, iar mica bisericuță din Hurez a fost neîncăpătoare.

Au colindat grupuri de copii din localitățile Hurez, Bănișor, Boian, Cizer, Complexul de Servicii Sociale, Crasna, Horoatu Crasnei, Mal, Pria și Recea Mare.

Prezent la eveniment, președintele CJ Sălaj Dinu Iancu-Sălăjanu a transmis că: 

„Nicio sărbătoare în lume nu are mai mândru nume ca Nașterea Lui Hristos Viflaim frumos. Cât de frumos este să ne întâlnim azi în biserică și să ne înălțăm alături de sufletele acestor copii minunați ai noștri și să ne bucurăm de glasurile lor. Venim în sfânta biserică și în Postul Crăciunului aducându-ne aminte de spusele Mântuitorului – Eu sunt calea, adevărul și viața. (…) Vreau să le mulțumesc din tot sufletul în numele tuturor sălăjenilor pe care îi reprezint, părinților, preoților pentru că au făcut un efort și au conștientizat că împreună putem să face mult mai mult. Avem astăzi copii de pe toată Valea Crasnei. Vă mulțumesc pentru grija pe care o aveți față de Biserică pentru că Biserica este mireasa Lui Hristos. (…) Să aveți sărbători frumoase, iar anul care vine să vă găsească liniștiți și împăcați în sufletele și în inimile dumneavoastră. Vă mulțumesc”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *