VIDEO| Un bărbat agresiv a făcut scandal la UPU Zalău! A fost încătușat de mascați
La data de 19 decembrie a.c., în jurul orei 14.40, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Jibou au fost sesizați, prin apel 112, de către agentul de securitate al unei societăți comerciale din Jibou, cu privire la faptul că, pe terasa unei societăți comerciale, a izbucnit un scandal între două persoane.
La fața locului s-au deplasat polițiștii de ordine publică, care au stabilit că un bărbat de 52 de ani, din comuna Bălan, pe fondul consumului de alcool, ar fi agresat fizic un bărbat de 46 de ani, din orașul Jibou, acesta din urmă ripostând, fiind creată o stare de temere în rândul persoanelor aflate la fața locului.
Cele două persoane au fost conduse la sediul Poliției, în vederea continuării cercetărilor.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și lovire sau alte violențe.
În această după-amiază, bărbatul de 52 de ani s-a prezentat la o unitate medicală din municipiul Zalău, acuzând dureri.
Aflat în incinta spitalului, acesta a devenit agresiv, motiv pentru care a fost solicitată intervenția polițiștilor.
Astfel, la fața locului s-au deplasat polițiști de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Zalău, împreună cu luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Sălaj.
Bărbatul a fost condus la sediul Poliției Orașului Jibou, pentru continuarea cercetărilor, în prezent aflându-se în custodia polițiștilor.
























