Zalău 2021– întoarcerea la frumos și transformarea în oraș cu ținută europeană
Încheiem un an în care democrația a avut un cuvânt important de spus spre final, cu alegeri locale și alegeri generale. Să fie de bun augur, pentru că administrația are multă, multă treabă. Am fost reales viceprimar al Zalăului. Le mulțumesc celor care au apreciat activitatea mea de patru ani în această funcție, iar pe aleșii din Consiliul Local motivați politic i-am rugat încă din prima ședință să dezbrace haina de partid când vin să hotărâm viitorul orașului. Să-și schimbe ținuta motivată de interesul politic cu halatul de lucru în interesul Zalăului.
Zălăuanii au apreciat startul în modernizarea orașului și au ales fără echivoc aceeași echipă la conducerea orașului care a impus un ritm alert dezvoltării în ultimii patru ani. Asta pentru că am reușit să atragem fonduri europene, să mobilizăm fonduri proprii și să investim în fiecare an mai mult în Zalău. Să exemplific, în 2020 s-au investit în dezvoltarea orașului 90 de milioane de lei, de peste zece ori mai mult decât se investea în 2016.
Cea mai mare parte a banilor europeni au venit spre sfârșitul primului mandat al primarului Ionel Ciunt, așa că aceasta a fost perioada în care s-au lansat în lucru proiectele mari de dezvoltare, refacerea arterelor importante – Gheorghe Doja, Avram Iancu, Simion Bărnuțiu ți Voievod Gelu – și lucrări de anvergură cum sunt cele zece spații de agrement din oraș, reamenajări etc.
Partea bună este că s-a lucrat temeinic și, chiar dacă iarna ne încetinește puțin, Zalăul va intra în primăvară cu un look și un confort de oraș european. Va contribui și amenajarea peisagistică; va fi o surpriză plăcută pentru zălăuani.
Pe lângă anul unei transformări de succes a Zalăului, anul 2021 va însemna și un nou început. Strada Corneliu Coposu (fosta Republicii) va fi și ea refăcută după modelul celor patru mari artere. Începem și proiectul european pe bulevardul Mihai Viteazul de la Gară până la Scala, cu refacerea trotuarelor, piste de biciclete și reamenajare peisagistică. Intrăm în cartiere cu refacerea străzilor, trotuare, reamenajări ale spațiilor, ne punem pe făcut parcări prin utilizarea la maxim a geometriei terenurilor, În zona Spitalului Vechi, de exemplu, vom avea o parcare cu etaj, cu 70 de locuri. Începem lucrul și la platoul de marmură, pietonizarea străzii Unirii și reamenajarea întregii zone centrale cuprinse între clădirea Transilvania, sediul DSP și clădirea Bibliotecii Județene. Parcurgem etapele pentru amplasarea statuii lui Mihai Viteazu în față la Scala, care va deveni o zonă-simbol foarte frumos amenajată. Și, când se face vreme bună, vă așteptăm în Poienile Aghireș pentru relaxare în condiții extraordinare, într-un cadru natural deosebit de frumos.
Avem un oraș nemaipomenit, care prinde viață din ce în ce mai mult și capătă din ce în ce mai mult un aspect civilizat. Am mari satisfacții să muncesc la asta alături de colegii mei din Primărie și pentru că reușim să facem lucruri importante pentru zălăuani.
Sursa: Pagina de Facebook – viceprimar Zalău, ing. Teodor Bălăjel